Cautati
Cautati
Toate categoriile
    Meniu Inchide

    Osteocynesine - 60 comprimate Boiron

    Pagina actualizata la data de: 21.05.2024
    SKU: 1066472
    Disponibilitate: In stoc
    23,97 Lei
    i h

    Ostéocynésine® comprimate

    Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament, deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră. Utilizaţi întotdeauna acest medicament conform indicaţiilor din acest prospect sau indicaţiilor medicului dumneavoastră sau farmacistului.

    Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi. Întrebaţi farmacistul dacă aveţi nevoie de mai multe informaţii sau recomandări. Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4. Dacă după 7 zile nu vă simţiţi mai bine sau vă simţiţi mai rău, trebuie să vă adresaţi unui medic.

    Ce găsiţi în acest prospect:

    1. Ce este Ostéocynésine şi pentru ce se utilizează

    2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Ostéocynésine

    3. Cum să utilizaţi Ostéocynésine

    4. Reacţii adverse posibile

    5. Cum se păstrează Ostéocynésine

    6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

    1. Ce este Ostéocynésine şi pentru ce se utilizează

    Ostéocynésine este un medicament homeopatic utilizat în tratamentul unor tulburări ale metabolismului calciului:

    - scăderea concentraţiei de calciu în oase (decalcifiere),

    - tulburări de creştere la copii,

    - consolidarea fracturilor,

    - convalescenţă.

    2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Ostéocynésine

    Nu utilizaţi Ostéocynésine dacă sunteţi alergic la substanţele active sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6).

    Atenţionări şi precauţii: Ostéocynésine conţine zahăr. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament. Ostéocynésine conţine lactoză. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat ca aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.

    Ostéocynésine împreună cu alte medicamente: spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizaţi, aţi utilizat recent sau s-ar putea să utilizaţi orice alte medicamente.

    Sarcina, alăptarea şi fertilitatea: dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Ostéocynésine se poate administra în timpul sarcinii numai după evaluarea de către medic a raportului beneficiu terapeutic matern/risc asupra embrionului sau fătului. Ostéocynésine se poate administra în timpul alăptării.

    Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor: Ostéocynésine nu are nicio influenţă asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.

    3. Cum să utilizaţi Ostéocynésine

    Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. Doza recomandată este de 2 comprimate de 2 sau 3 ori pe zi.

    Mod de administrare: administrare orală. Comprimatele se lasă să se dizolve în cavitatea bucală (nu se înghit). Medicamentele homeopatice se administrează cu 30 de minute înainte de sau după ingestia de alimente sau lichide.

    Utilizarea la copii: la copii cu vârsta sub 6 ani, comprimatele se administrează numai după sfărâmarea şi dizolvarea lor întrun pahar cu apă.

    Dacă utilizaţi mai mult Ostéocynésine decât trebuie: adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

    Dacă uitaţi să utilizaţi Ostéocynésine: nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

    Dacă încetaţi să utilizaţi Ostéocynésine: dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

    4. Reacţii adverse posibile

    Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Nu sunt cunoscute reacţiile adverse produse de Ostéocynésine.

    Raportarea reacţiilor adverse: dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.

    5. Cum se păstrează Ostéocynésine

    Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor. A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original. Nu utilizaţi Ostéocynésine după data de expirare înscrisă pe ambalaj, după ”Data expirării:”. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

    6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

    Ce conţine Ostéocynésine: substanţele active sunt Calcarea carbonica ostrearum 3 DH 75mg, Calcarea fluorica 3 DH 75mg, Calcarea phosphorica 3 DH 75mg şi Sulfur iodatum 4 CH 75mg. Celelalte componente sunt: zahăr, lactoză, stearat de magneziu.

    Cum arată Ostéocynésine şi conţinutul ambalajului: Ostéocynésine se prezintă sub formă de comprimate cilindrice, biconvexe, de culoare albă.

    Prezentare: cutie x 60 comprimate.

    0.0 0
    Scrie propria ta recenzie Inchide
    *
    *
    • Rău
    • Excelent